"...inteligenţa trebuie să se refere totdeauna la sistemul de fapte pe care le putem realiza" (II, 1102). Verbul a se referi e cuprinzător. Îl cuprinde şi pe a se întreba. A trecut o viaţă de când mă tot întreb pentru ce "sistem de fapte" aş fi bun.
*
"Munca înseamnă desfăşurare de acte care tind să facă lucrurile, fiinţele, împrejurările profitabile sau plăcute omului; iar pe omul însuşi, mai sigur şi mai mândru de el" (II, 1101). Am un singur amendament, în nume personal. Sau nu, mă mulţumesc să adaug: e drept, munca (depinde care!) îmi face viaţa plăcută. Dar mai plăcută ar fi fără atâta desfăşurare; adică, nefăcând nimic. Cât despre rentabilitatea muncii, să fim serioşi! E mult mai rentabil un S.R.L. Avându-l, te poţi simţi mândru, ca cel mai preţios capital.
*
Oricât de multă grijă am să precizez că nu despre Valéry, ci despre idei culese la întâmplare din eseurile lui scriu, nu e destul. Adesea, când polemizez, simt eu însumi că nu cu o frază mă războiesc. Faptul e criticabil la un asemenea mod de a proceda. Nu mi-am format o imagine de ansamblu, n-am urmărit modificările de parcurs. Evocând un trecut îndepărtat, Valéry scrie: "Lucrurile vagi mă iritau" (II, 1168). Se poate presupune că au încetat să-l irite. Cum zic, nu urmăresc modificările, deşi nu mi-e greu să-mi închipui cât de mult m-ar irita ca cineva să-mi comenteze, luând-o drept actuală, o părere veche, de acum treizeci de ani.
à propos. De când ar trebui să dateze părerea ca s-o iau, încă, asupra mea? Nici măcar de azi. Nu mă simt responsabil pentru vreo afirmaţie. O uit, nu mă interesează, nu mă recunosc în ea. Ce fac e un simplu exerciţiu de stors cerneală din stilou. Am acest viciu: scriu. Ce anume, nu ştiu dinainte; după aceea, nu mai ştiu. Noţiunea de consecvenţă mi-e străină. Aşa fiind, ar cam trebui, cum pe reclama pentru ţig