Despre o carte atît de cunoscută şi de celebră ca Mătuşa Julia şi condeierul recenzentul e tentat mai ales să nu scrie. Sau dacă o face, să divagheze, să facă consideraţii inevitabil lipsite de originalitate despre postmodernismul ei, să facă comparaţii. Întîmplător reciteam în acelaşi timp la fel de celebra Jacques le Fataliste şi paralela era tentantă, mai ales pentru mecanismul cererii şi ofertei de povestire. Dar cred totuşi că cea mai îndreptăţită atitudine aici şi acum ar fi prezentarea pur şi simplu a acestei cărţi, pentru ca aceia care au citit-o să şi-o amintească, iar fericiţii care încă n-au citit-o să dea fuga şi să şi-o cumpere. Pentru că reeditarea la Humanitas în colecţia Cartea de pe noptieră merită din plin efortul financiar. În afară de aspectul mai mult decît plăcut cu care această colecţie ne-a obişnuit deja, traducerea lui Coman Lupu, profesor de lingvistică romanică la Universitatea din Bucureşti, este fără cusur. Pentru cei care cunosc cartea din apariţia ei mai veche trebuie adăugat că aceasta este o ediţie revăzută şi necenzurată.

Romanul are două direcţii principale: povestea de dragoste dintre mătuşa Julia şi Varguitas şi mai multe povestiri compuse de "genialul" autor de scenarii radiofonice, Pedro Camacho.

Aceste povestiri sînt oarecum suspendate în roman, formează insule narative fără legătură de sens între ele şi epica principală, viaţa şi dragostea personajului-narator Varguitas-Mario. În jurul lor se creează însă un spaţiu pregătitor, pentru că din cele spuse de narator la persoana I aflăm totul despre cum au fost create aceste poveşti, despre autorul lor, despre succesul de public. Naratorul se află cu Camacho într-o ciudată relaţie de prietenie, există între ei cîteva sumare conversaţii (pentru că "genialul" nu are prea mult timp la dispoziţie), dar mai ales există o permanentă stare de observaţie. Pedro Camacho