Pentru studenţii de la Litere, între primele volume de specialitate cu care vin în contact se numără Istoria criticii literare şi Teoria literaturii ale celebrului cuplu Wellek şi Warren. Cărţile au de-acum o vîrstă venerabilă, de peste jumătate de secol, dar într-o bibliografie care nu se laudă prin actualitate şi nici nu aspiră la aşa ceva, cu siguranţă îşi au locul. René Wellek este jumătatea celebră din acest tandem: numele lui onorează biblioteci şi o serie de prelegeri academice cu prilejul cărora an de an se lansează idei noi, sosite din întreaga lume, şi care produce publicaţii de mare valoare. Austin Warren e jumătatea mult mai puţin celebră. Probabil deja uitată, dacă numele nu ar rezona ca un ecou de fişă de lectură, agăţat în coada celui al mai popularului său colaborator. Volumul lui de memorialistică, Becoming What One Is (Devenind ceea ce eşti), publicat în urmă cu cîţiva ani în urmă, ar fi putut remedia lucrurile. Atît de multă literatura memorialistică şi diaristică apare cu unicul scop de compensare a unei palori a (valorii) autorilor! Am luat de pe raft cartea, gîndindu-mă că voi afla din ea amănunte poate picante, poate elucidante pentru diverse probleme de istorie literară, anecdote în tot cazul referitoare la viaţa unei generaţii de profesori şi literaţi despre care ştim prea puţine. O generaţie formată din nume astăzi complet obscure sau dimpotrivă mitic celebre, toate laolaltă. Generaţia de dinainte de noua critică a şcolii de la Chicago, dar sosită după ce ultimele ecouri ale romantismului de secol 19 se stinseseră. Generaţia anilor 20-30 din veacul trecut. Dar Austin Warren e zgîrcit cu detaliile şi nu are farmec de povestitor. O anumită modestie personală excesivă acoperă, ca o cortină cenuşie, "platoul de filmare" pe care mi-aş fi dorit să văd renăscînd personaje ca Irving Babbitt sau Wellek însuşi. Harvard-ul începutului de secol par