Ori de câte ori încerc să aflu de la prieteni clujeni secretul popularităţii lui Funar, ei schimbă vorba, pe jumătate jenaţi, pe jumătate enigmatici. Deşi primarul napocan e prezent în viaţa publică de vreo zece ani, n-am reuşit să desluşesc în ce constau calităţile lui providenţiale. Tind să cred că e vorba de-o bună adaptare la aşteptările concitadinilor săi: atunci când clujenii au devenit peste noapte milionari, cu ajutorul "Caritas"-ului, primarul a ştiut să dea impresia că uriaşul corn al abundenţei rostogolit la poalele Feleacului i se datorează în mare măsură. Când a simţit că e de scos un avantaj serios speculând naţionalist nemulţumirea faţă de catastrofala administraţie "algoritmică" a făcut-o cu brio. Marea majoritate a acţiunilor sale se bazează pe valorizarea deşucheată a unor simboluri. S-a ajuns, astfel, la incredibila situaţie încât multă lume îi contestă sănătatea mintală, dar nimeni patriotismul!
În ce mă priveşte, nu cred nici pe departe că Funar e nebun. Asta e partea plină a paharului. Partea goală e că, la un moment dat, el va da seamă pentru dezordinea sistematică, pentru incitările la ură inter-etnică şi pentru abuzurile "în numele limbii române" petrecute sub privirile impasibile ale unei clase politice tembele şi iresponsabile. Evident, patriotismul lui Funar mizează, ca la bâlci, pe reacţiile viscerale ale populaţiei needucate, refulate, prăbuşită sub nivelul de trai al oazelor sahariene. Funar n-a furat nimic, el s-a aşezat pe-un scaun lăsat gol de intelectualitatea de vârf, căreia îi repugnă ideea de patriotism. Cum să fi pierdut Păunescu sau Vadim Tudor prilejul de-a se aşeza tacticos la rând, clădindu-şi soclurile în consecuţia lui Decebal, Mihai Viteazul, Bălcescu şi, bineînţeles, a marelui Ceauşescu?!
Şi totuşi, de ce tac intelectualii (şi mai ales scriitorii) clujeni atunci când îi descoşi în legătură cu Funar? A
