În acest al doilea volum al amintirilor Monicăi Lovinescu, acoperind deceniile şapte şi opt, personajul principal devine microfonul Europei Libere, seismograf al schimbărilor prin care trece intelectualitatea occidentală, dar mai ales şansa de formare a conştiinţelor pentru ascultătorii din România aflată sub ocupaţie comunistă. În a doua jumătate a deceniului şapte încep să sosească la Paris tot mai mulţi scriitori şi artişti români, între care Constantin Noica, Nicolae Manolescu, Marin Sorescu, Ştefan Bănulescu, Harry Brauner, Ştefan Aug. Doinaş, Ion Caraion, Marin Preda, N. Steinhardt, Nichita Stănescu, Lucian Pintilie, Andrei Şerban, Cella Delavrancea, Sorin Titel, Horia Bernea. Întîlnirile lor cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mircea Eliade, Eugen Ionescu sau Emil Cioran devin revelatoare pentru atmosfera din ţară, dar şi pentru caracterul şi destinul fiecăruia. Mai '68 la Paris, invadarea Cehoslovaciei, mişcarea iniţiată de Paul Goma şi atentatul împotriva Monicăi Lovinescu sînt evenimentele care marchează această perioadă. (Red.)

Am evitat în aceste rememorări, cu foarte rare excepţii şi voi continua s-o fac, portretele în vitriol cu care exilul se arată atît de darnic. Uneori mi s-a atras atenţia - şi pe bună dreptate - că �serafizînd" astfel nu mai sînt veridică şi mă lipsesc în plus de deliciile estetizante ale sarcasmului. Fără a îndrăzni nici o comparaţie pe planul valorii, ce-ar însemna un Saint-Simon fără răutate, un La Rochefoucauld idilizant?

Fireşte că personajele satanizate sînt mai expresive din punct de vedere artistic decît cele angelice, ţinînd de alfabetul dulce găriilor. Dar eu nu cred să fi insistat asupra bunelor sentimente. Le-am evitat doar - pe cît se poate - pe cele rele, creatoare de bună literatură. Deoarece nu ea - literatura - mi-a fost scopul dintîi, ci memoria, obsesia - de atîtea ori exprimată - ca rea