La parterul Ambasadei Republicii Cehia din Bucureşti, într-un spaţiu neinclus încă în circuitul consacrat al galeriilor de artă, a fost deschisă, vreme de cîteva săptămîni, o mică expoziţie de pictură şi grafică a unui artist puţin cunoscut şi el, iar pentru generaţiile tinere aproape un necunoscut: Julius Podlipny. Mort în 1991, la vîrsta de 93 de ani, acest pictor timişorean este unul dintre cele mai prodigioase şi mai fascinante personaje din viaţa noastră publică a veacului pe care tocmai l-am încheiat. Născut la Bratislava în 1898, rămas, la numai şase ani, în urma unui accident de tren, fără braţul drept şi la numai nouă ani, tot în urma unui accident de tren, fără tată, el îşi începe viaţa şi secolul sub semnul dramelor, al riscului, al sărăciei şi al aventurii. Navetist, alături de mama sa, Renata Podlipny, şi de cei opt fraţi, dintre care trei mai mici, între Bratislava şi Budapesta, elev, student, artist şi revoluţionar prin marile oraşe ale Europei Centrale, înduioşat de suferinţa celorlalţi, fascinat de risc şi vînat de poliţie, el se stabileşte la Timişoara în 1926, după ce, în prealabil, cunoscuse atmosfera transilvăneană prin participarea, ca bursier, la viaţa artistică a coloniei de la Baia Mare. Personaj tipic pentru lumea contradictorie a asfinţitului de Imperiu, pentru acea atmosferă încărcată exploziv cu strigăte ale zădărniciei, cu voluptăţile din vecinătatea stingerii şi cu patetismele compensatorii ale diverselor profeţii socio-politice, Podlipny cumulează în arta sa toate aceste dimensiuni ale unei umanităţi obosite şi derutate, însă tocmai din această pricină cu resurse expresive şi simbolice ireproductibile în alte contexte. Microexpoziţia de la Ambasada Cehiei, care aduce în faţa publicului un număr infim de lucrări faţă de producţia de aproape şapte decenii a unui artist cu o enormă vitalitate, reuşeşte, în ciuda întinderii sale, să