sau despre cum şi de ce se minte pe chat Seninătatea. La prima vedere, o stare ce ţine de fericire, de împlinire, de sinceritate chiar. Dar există şi seninătatea celui care votează cu extremiştii, şi a celui care fură portofelul unei bătrîne în tramvai, şi a celui care te minte - "utilitar" - tot cu seninătate. Există, cred eu, o seninătate a faptului rău, tot aşa cum există seninătatea omului religios, căruia greul îi este uşor, în speranţa mîntuirii. Despre seninătatea minciunii m-am gîndit să scriu, pentru că există ceva surprinzător, înduioşător uneori în minciuna nevinovată, seif al complexelor, recunoscute sau nici măcar conştientizate. Şi am descoperit un loc unde minciuna senină e mai prezentă ca oriunde: universul chat-ului, de pe Internet. Un birou cu mese lungi, tineri care lucrează la computer. Muncă pentru export, pe Internet. Tinerii, tineri - dacă e lăsată pisica singură cu şoarecele în casă! - intră pe chat. Eu, utilizator de Internet pentru ştiri şi pentru corespondenţă prin e-mail cu prieteni dragi, de departe, habar nu am de chat, nu m-a interesat niciodată flecăreala cu necunoscuţi. Dar acum, pentru documentarea unei emisiuni radio despre Internet, spionez. Sînt în spatele unei studente de 21 de ani. Pulover tricotat în casă, nu chiuleşte de la cursuri, nu are prieten. Scundă, cu uşoare tendinţe de îngrăşare, nimic grav. În afară de complexe (la bloc a întrebat-o o fetiţă: "Tu la ce învăţătoare eşti?"). Ochi căprui de căprioară blîndă, în spatele lentilelor. Scrie sub pseudonimul Venezia. Este în plină conversaţie; nu ştiu filmul de pînă acum..... Roco: Cum arăţi? Venezia: Brunetă, cu ochi albaştrii. (Cu doi ii, unul pentru fiecare ochi) Venezia: Şi înaltă! Roco: Sună apetisant. Venezia: Aşai? Tu? Venezia: Descriete! Venezia: Descrie-te! "Am zis că sînt brunetă cu ochi albaştri..." - se întoarce spre mine zîmbind, parcă scuzîndu-se, obraji