"În micul orăşel belgian Mons,

mortalitatea a scăzut pe durata grevei doctorilor ."

(studiu anonim, publicat pe Internet) Infractorul trage, poliţistul trage şi el, poliţistul cade. Poliţistul moare şi ajunge erou. În căutarea ucigaşului se pun în mişcare forţe uriaşe. Mobilizarea e exemplară, efortul colegilor lui, neprecupeţit. Depăşeşte tot ce-am văzut etc. Am rezumat aici primele pagini ale ziarelor din ultimele două săptămîni. Adevărul e că n-am mai văzut atîta poliţie pe străzi, atîta vreme. Mai exact, n-am văzut niciodată atîta poliţie căutînd ucigaşul unui biet civil . Şi nu sînt puţini aceşti ucigaşi de civili. După toate statisticile, ei depăşesc cu mult ucigaşii de politişti - într-atît încît, probabil, s-au banalizat. La fel cum s-au banalizat vilele şefilor poliţiei şi admiraţia mută a subalternilor care (vezi episodul dezvăluirilor de corupţie de la Constanţa) au o reacţie doar cînd proiectul propriei vile e în pericol. În lumea aceasta, ofensiva nervoasă de după crima de la Timişoara pare mai degrabă provocată de ruperea unui armistiţiu tacit. Cel puţin asta ne spune faptul că la înmormîntarea lui Saşa Disici au fost de faţă, discret, capi ai lumii interlope, care au dorit să semnaleze astfel că nu sînt de acord cu asemenea practici . În fond, Saşa Disici e un exemplu în aceeaşi măsură în care e o excepţie. Cîţi poliţişti ar fi plecat noaptea singuri, cu un biet revolver, după o maşină plină cu inşi capabili de orice? Greu de spus. Cert este un lucru: atîta vreme cît infractorii sînt tot mai mulţi şi mai bine înarmaţi (după cum spun toate statisticile), o mortalitate în scădere în rîndurile poliţiştilor nu poate fi decît profund suspectă. Ori sînt prea bine pregătiţi (şi-atunci infracţionalitatea ar trebui, nu-i aşa, să scadă), ori nu sînt destul de hotărîţi să se ia la trîntă cu criminalii. Cinicii ar putea gîndi că la un număr de