Înţeleg perfect reacţiile de respingere suscitate de articolul lui G.M. Tamás. Unor intelectuali români le-a displăcut articolul lui, dar el nu le-a plăcut, şi nu e de mirare, nici unor intelectuali unguri din Transilvania: pentru aceştia balcanismul nu este decît dorinţa lor de a face uitat faptul că şi ei se trag de pe meleagurile astea. Cu Tamás, vechiul prieten, de peste douăzeci de ani - de pe vremea disidenţei sale maghiare - întreţineam un comerţ de idei unde încăpeau acorduri şi dezacorduri, pe un fond de nestrămutată fidelitate. Cunosc stilul lui incisiv, tentaţia histrionică, remarcile lui uneori repezite, dar cel mai des ţintind exact punctul sensibil, incredibila sa erudiţie poliglotă, şi, last but not least, un ascuţit sens al eticii sociale. Cu excepţia histrionismului, mulţi dintre cei care alcătuiesc partea vizibilă a intelighenţiei româneşti sînt lipsiţi de aceste calităţi. Astăzi, afirmă în faţa tuturor celor care doresc să-i asculte (şi urechile Occidentului sînt adeseori pline de complezenţă cînd au nevoie de slugi supuse) că au fost disidenţi! Am stat mulţi ani în România, pe timpul lui Ceauşescu (1971-1982), şi cu excepţia lui Paul Goma, n-am auzit, văzut sau cunoscut disidenţi. Şi dacă ei au existat, s-au manifestat probabil atît de discret, încît nimeni nu i-a auzit... Altfel decît revolta minerilor din Valea Jiului (1977) care, la vremea aceea, în Occidentul anti-comunist, erau răsfăţaţi pe toate canalele mediatice... În România nu a existat nici o iniţiativă intelectuală care să creeze vreo legătură între mişcarea muncitorească şi intelighenţia, aşa cum a fost, de exemplu, Solidaritatea din Polonia. Or, toţi aceşti intelectuali polonezi, care au mers în întîmpinarea muncitorilor de la Gdansk, veneau, fără excepţie, dinspre stînga... Toţi trecuseră prin experienţa criticii "goşiste" a comunismului real. Critica comunismului cu argument