Judecînd după foamea sfîşietoare de telenovele care există în spectatorii români, tipică pentru lumea a treia şi egală cu aceea a spectatorilor latino-americani, faptul că nu avem (încă!) o producţie naţională de gen este considerat de către publicul lacrimofil o meteahnă gravă şi costisitoare: în loc să fabricăm, cumpărăm! Şi totuşi nu e chiar aşa. Cu mai puţini bani decît cei investiţi în industria de ficţiuni, o scoatem şi noi la capăt. Emisiuni de tipul Surprize-surprize, Din dragoste, Impas în doi, Viaţa bate filmul, Iartă-mă suplinesc, uneori cu succes, telenovelistica, în aşa fel încît spectatorii devotaţi speciei au depline motive de satisfacţie: baia de lacrimi e asigurată şi, la fel, catharsisul post-aristotelian. Ce te faci însă cînd nu eşti faţă în faţă cu televizorul şi te afli la serviciu, în metrou sau în tren? Există şi pentru aceste situaţii o soluţie: găseşti în reviste şi chiar în ziare echivalentul telenovelelor purificatoare. Cumperi ziarul, urci în metrou şi, o dată cu ultimele ştiri din viaţa politică, infracţională, sportivă sau paranormală, o dată cu diverse reţete de preparare a langustei sau
stridiilor, o dată cu explicaţiile la poze cu femei dezbrăcate, poţi citi şi cîte o mică telenovelă reconfortantă, în care lucrurile aflate în impas îşi găsesc rezolvarea cît ai zice Următoarea staţie:
Universităţii, cu peronul pe partea stîngă. Bunăoară: "Irina s-a căsătorit cu Costas în urmă cu trei ani şi jumătate. Nu ştie ce a atras-o la el, dar spune că nu au fost numai banii. Poate unde prezenţa lui, maturitatea, puterea pe care o emana pielea lui ridată, privirea piezişă şi dură îi dădeau o foarte mare siguranţă." Ne oprim în staţie, observînd că viteza cu care telenovelele sînt filmate şi aproximaţia cu care sînt traduse nu pot fi întrecute decît de viteza cu care sînt redactate telenovelele jurnalistice şi dezinvoltura cu care