Duminică după-amiaza, la o oră cam nepotrivită, Antena 1 difuzează o emisiune cu care probabil nu ştie ce să facă. S-ar putea să mă înşel şi să fie vorba de un act de curaj, de dorinţa de a contra gesturile de lenevie dramatică din acest spaţiu. Televiziunea duminicală este la noi o confecţie digestivă, ca bicarbonatul ce însoţeşte mesele prea copioase. Mesele noastre duminicale sînt grase, cu pîine turcească, aşa sînt şi programele. Satură fără să hrănească şi îngraşă fără să delecteze. Antena 1 a împins în acest spaţiu ingrat, concurat de meciuri şi manele, o emisiune severă ca un metronom şi complicată ca un seismograf. Se numeşte "Prezentul simplu" şi este realizată de Dana Deac. E o ironie, pentru că prezentul nu e niciodată simplu, aşa după cum faţa unui supermodel dezvăluie sub microscop un relief orogenic accidentat, cu cratere, crevaşe şi dumbrăvi minunate. Duminica trecută, subiectul principal al emisiunii a fost extrema precaritate a asistenţei sociale în ţara noastră. Ţara locuită de oameni primitori şi gospodari, de ţărani care-ţi recită Eminescu şi de savanţi care deschid căile ştiinţei. Noi, românii, am inventat insulina, stiloul şi agenţia de alibiuri pentru chiulangii. Reportajul semnat de Dan Ionescu ne-a plimbat pînă la istovire prin aziluri de noapte în care nimeni nu strigă "Omul, ce mîndru sună acest cuvînt". Am fost tîrîţi (eu şi puţini alţii, sînt convins), cu o vigoare chirurgicală, pe străzi violate de viscol, printre funcţionari cu mîinile frînte şi finanţele vlăguite. În România se moare de foame şi se moare de frig, iar oamenii aceia aveau datoria să-i separe pe cei ce merită să trăiască de cei ce pot să moară. Un "om al străzii" a renovat două camere dintr-o casă părăsită, dar a fost alungat de vecinii temători. Un altul nu mai are locuinţă, drept care nu poate munci. Naivi, nerecuperaţi, bolnavi sau bătrîni, oameni rămaşi fără i