Seninul, liniştitor cînd inspiră detaşare de contingent şi elan ascendent, devine repede ameninţător atunci cînd face transparent orice văl protector. În vara lui 1940, în timpul Războiului Aerului, englezii regretau absenţa ceţii, ingredient obişnuit al climatului marin, limpezimea aerului uşurînd misiunea devastatoare a bombardierelor germane. În limba română, seninul şi senilul aproape se confundă, nu este deci de mirare că seninătatea este asociată mental cu înţelepciunea blîndă şi inofensivă a vîrstei a treia. Pentru alte culturi însă, a trăi senin este o condiţie umană dificilă, ea impunînd forţa şi curajul de a te privi fără dezgust. Pentru Stéphane Mallarmé, seninătatea nu este primăvăratică şi exuberantă, ca la Şt. O. Iosif (Înfloresc grădinile / Ceru-i ca oglinda). În Renouveau (Desprimăvărare), el regretă că Le printemps maladif a chassé tristement / L'hiver, saison de l'art serein, l'hiver lucide (Morbida primăvară, din nou, a încălcat / Seninul regn al artei, o, iernile lucide, trad. Şerban Foarţă). Iarna lui Mallarmé nu este plină de neguri, umedă şi informă, ci sticloasă, dură, clară, luminoasă, adică luci-dă. De altfel, faimoasa lui dimineaţă strălucitoare, Le vierge, le vivace et le bel aujourd'hui (Alegra, virginala, frumoasa noastră zi, trad. Şerban Foarţă) nu este decît debutul unei zile senine de iarnă, contemplată de pe malurile unui lac îngheţat. Precizia construcţiilor mentale este tulburată de sevele primăverii. Este mai greu să urmăreşti un vis, căci el devine din ce în ce mai inconsistent, fără armătura oferită de contrastul alb-negru: Et, triste, j'erre après un rêve vague et beau, / Par les champs où la sève immense se pavane (Pe cînd eu dibui după un vis frumos şi vag / Pe cîmpul unde seve se lăfăie, nătînge, trad. Şerban Foarţă). În fine, parfumurile tari ale primăverii îl doboară, îngropînd în pămîntul reavăn, împreună cu obrazu