Mobila, desigur, e mai la îndemînă s-o asociezi cu femeile, pentru că orice român de bun-simţ va spune că ele sînt, în general, cele ocupate cu amenajarea interiorului, mai conservatoare şi mai "de casă". Să asociezi, însă, diverse tipuri de doamne cu piese de mobilier mi se pare, deja, o idee neplăcut de inedită. Revista 20 de ani, numărul din februarie, nu ezită însă s-o facă. Dacă te iei după fotografia însoţitoare, rişti să crezi că e vorba de un articol erotico-utilitar, cu accente pe poziţii şi perversiuni: poza ne înfăţişează o tînără în desuuri, cizme şi mănuşi din piele, aşezată în patru labe, ce susţine, pe spate, ceva ce pare a fi o masă de sticlă. Dacă citeşti explicaţia foto, groaza ta se prelungeşte: după ce ne este oferită definiţia mobilei ("1) are o funcţie precisă; 2) odată remarcată, este foarte repede ignorată ca prezenţă"), autorul articolului precizează că "...asta e pînă la urmă soarta ta (şi adesea consecinţa exploatării femeii de către bărbat): femeie-fotoliu, femeie-sertar, femeie-ramă... Nu tu alegi, dar poţi încerca să remediezi situaţia!". În concluzie, n-ai de ales: eşti femeie, eşti şi mobilă; ai dreptul doar la opţiuni între variile tipuri de mobilier. Chiar şi pentru naivitatea junelor de 20 de ani, cărora le este adresată revista în cauză, asocierea obligatorie a femeii cu mobila mi se pare exagerată şi hilară. Ea reprezintă un soi de limită extremă, evident în sens negativ, a testelor psihologice de care vorbeam în numărul trecut. E vorba de teste tematice, în care analogiile se străduiesc, cu orice preţ, să se menţină într-un domeniu sau altul, oricît de inadecvat; de dragul unităţii, se cade în ridicol. În cazul testului nostru, soluţiile de ieşire din impas sînt, în general, tot "mobiliare"

(cuvînt la fel de nefericit ca şi asociaţia însăşi). Una dintre posibilităţile propuse este "Schimbă decorul": "Dacă nu mai reu