Ni se recomandă seninătate, în comportament, în faţa vieţii. E aceasta şi o prescripţie medicală, menită să ne apere de rele, asigurîndu-ni-se, astfel, prelungirea existenţei. Dar, întrebare, e posibil de dobîndit această pură şi dorită seninătate? Nu ştiu cum erau lucrurile în alcătuiri sociale normale, deşi sînt sigur că şi atunci seninătatea egală şi ferice era posibilă. Dar astăzi, la noi, în perioada unei nesfîrşite tranziţii, e greu dacă nu chiar imposibil să-ţi asiguri un comportament senin! Senin faţă de ce? Faţă de tot ceea ce ne înconjoară, ne tulbură fatalmente şi ne sporeşte o iritare necontenită. Că unii, adesea prin mijloace neoneste, s-au îmbogăţit rapid, ne spunem nouă înşine şi altora, e normal pentru că, nu-i aşa?, ne îndreptăm bucuroşi spre capitalism. Că nu toate sînt ideale în capitalism, o ştim prea bine contemplînd realităţile din, să spunem, ţările occidentale avansate pe scara civilizaţiei. Dar nu tindem cu toţii spre acest model ca la un ideal pe care vrem avizi să-l atingem? Dar cu prăbuşirea culturii, cu grava criză a cărţii, cu confuzia valorilor mi-e din ce în ce mai greu să mă obişnuiesc, trăind într-o permanentă stare de supărare vecină cu indignarea. Senin cînd constaţi, de pildă, că pe unul dintre posturile de televiziune naţionale, cel invitat să se pronunţe despre problemele culturii este un actor ignar bine cunoscut dintr-o emisiune vulgă devenită, din păcate, populară care dă, cu aplomb, sfaturi şi sugestii? Cînd constaţi că pe postul naţional de televiziune cultura a dispărut aproape cu totul şi deşi e plătită de noi, contribuabilii, e în concurenţă continuă cu posturile comerciale de televiziune? Să recomand o atitudine senină şi împăcată celor ce n-au banii trebuincioşi pentru asigurarea minimală a coşului zilnic pentru hrană, factura de întreţinere a apartamentului şi medicamente? Să le recomand asta pensionarilor care