Ca o ţesătură putredă, teritoriile desprinse din Iugoslavia se tot fărîmiţează şi pretenţiile de autonomie vin din teritorii din ce în ce mai mici care îşi adaugă atributul Mare. În Sudul Serbiei, o armată, UCPBM - Armata pentru eliberarea Presevo, Medvedja şi Bujanovaci - ocupă satele şi hărţuieşte forţele sîrbe, dar face victime şi în rîndul forţelor internaţionale din KFOR, staţionate acolo, în cei cinci kilometri ai zonei de securitate, măsuraţi tocmai pentru a împiedica violenţele. Cele trei localităţi fac parte din Serbia, dar populaţia lor este 95% albaneză: gherilele luptă pentru alipirea lor la Kosovo, teoretic parte a Serbiei, practic protectorat internaţional cu un statut incert. Belgradul a adoptat o atitudine extrem de reţinută, în cele din urmă profitabilă: propunerea de dialog a fost încurajată de forţele NATO, care au început să răspundă cu mijloace "corespunzătoare" actelor de violenţă, iar în zona de securitate au fost admise patrulele sîrbeşti, primul pas spre restabilirea concretă a suveranităţii autorităţilor de la Belgrad în Kosovo. Toţi observatorii remarcă schimbarea de semn a sprijinului occidental: recunoaşterea dreptului foştilor duşmani de a folosi forţa în lupta împotriva foştilor aliaţi. "Ieri victime ale unei politici violente, albanezii sînt astăzi acuzaţi că propagă ei înşişi violenţa. Rolurile s-au schimbat într-o asemenea măsură încît se vorbeşte despre izolarea regiunii Kosovo, comunitatea internaţională punînd sub semnul întrebării capacitatea albanezilor de a-şi asuma autonomia promisă", scrie principalul cotidian din Pristina, capitala regiunii. Din păcate, luptătorii de gherilă nu citesc ziarele. Reţinerea în faţa violenţei dă rezultate diplomatice mult mai productive decît tentativa de anihilare a adversarului. Acordurile între autorităţile sîrbe şi gherilele albaneze încheiate marţi dimineaţa nu au fost semnate în acee