Corporaţia civică Pentru cei mai mulţi oameni inteligenţi şi bine informaţi Europa este, dacă nu soluţia ideală, singura soluţie care merită luată în calcul pentru societatea românească. Există însă o categorie de oameni pentru care pro-europenismul nu este doar o problemă de opţiune şi militantism personal ci şi una a prestigiului, influenţei sau chiar a veniturilor. Este vorba despre o largă constelaţie de oameni, grupuri şi asociaţii care se autodenumesc, de regulă, "societatea civilă". Voi căuta să arăt că această constelaţie nu are ca obiective susţinerea intereselor cetăţenilor şi nici nu este alcătuită din civili, oameni independenţi militînd din convingere personală, şi astfel nu este societate civilă, cel puţin dacă reducem termenul la aceste două accepţiuni. Existenţa unei accepţiuni largi, ce se întinde pînă la sindicate sau biserică sau a unor excepţii nu poate fi, din acest punct de vedere, un contraargument. Pentru a urmări mai întîi "caracterul civic" al "societăţii civile" voi folosi deocamdată acest termen, cel mai indicat mi se pare să ne orientăm către temeliile din care aceasta îşi deduce legitimitatea. Cea mai vizibilă dintre sursele acestei legitimităţi este corectitudinea doctrinei. Corectitudinea doctrinei se deduce din asemănarea sau identitatea cu varianta vestică, iar varianta vestică este corectă deoarece este progresistă (adică postmodernă) sau inevitabilă (adică produs al globalizării). O altă sursă importantă este propria existenţă. O asociaţie menită să existe (şi eventual să fie sprijinită de stat) întrucît este recunoscută ca atare de către constelaţie şi, nu în ultimul rînd, "a reuşit să atragă fonduri pe proiect". Aşadar sursa legitimităţii se află în doctrină, prestigiu şi bani. Dacă ai aceste lucruri (sau măcar două dintre ele) poţi să declari liniştit că orice inconvenient al tău este un atac la adresa democraţiei. Dacă n