Departe de a fi inventat termenul, tranziţia i-a schimbat radical semnificaţia - respectiv modul de întrebuinţare a obiectului care poartă această denumire. Dictatura nu obosea întocmindu-le, pe cînd tranziţia ar fi urmat să le pună la îndemîna celor pe care îi încondeiau. Ca şi societatea acelor timpuri, fiecare dintre membrii săi era multilateral dezvoltat. Aflat într-o perpetuă gestaţie, omul nou reprezenta sinteza a trei identităţi: cea tăinuită, pe care nu şi-o dădea în vileag decît într-un cerc de totală intimitate, cea simulată, sub forma exhibării publice a adeziunii entuziaste la rînduielile care îl exasperau şi cea atribuită, consemnată în dosarele Securităţii, alcătuită din turnătorii şi rapoarte de filaj, singura în mod oficial omologată. Populaţiei care se mişca la lumina zilei, în oraşele şi satele ţării, i se adăuga astfel o enormă populaţie a umbrelor, aglomerată în depozitele fostei Securităţi. La fel cum indivizii îşi tăinuiau adevărata identitate faţă de autorităţi, autorităţile tăinuiau faţă de indivizi identitatea pe care le-o confecţionau. Ca şi populaţia vie, populaţia dosarelor nu a fost nici ea propulsată de revoluţie într-o zonă de limpezire şi de reaşezare. Dosarele nu au fost distruse. Securitatea fiind formal abolită, ele au fost trecute în îngrijirea unei instanţe de încredere maximă: comandantul armatei, condamnat după un deceniu la 17 ani închisoare.

Următorul pas a mutat fabulosul depozit în bătătura noii poliţii politice, înţesată cu profesionişti ai celei vechi. Cîţiva ani mai tîrziu, un parlamentar, fruntaş al PNŢCD şi fost deţinut politic, a propus constituirea unei instituţii specializate care să păstreze dosarele, să faciliteze consultarea lor de către cei pe care îi priveau şi să aducă la cunoştinţa opiniei publice numele foştilor informatori. Fruntaşii ţărănişti, şi ei foşti deţinuţi politici, au ripostat excluz