Conducerile Partidului National Taranesc Crestin Democrat si Aliantei Nationale Crestin Democrate au hotarat sa fuzioneze. Astfel, premierul ratacitor Victor Ciorbea (liderul ANCD) se intoarce de unde a plecat.
Negocierile partilor au stabilit ca fuziunea sa se desfasoare in mai multe etape. Astfel, mai intai, se va semna protocolul intre cele doua staff-uri, apoi specialistii (sic!) anecedisti vor fi integrati unor comisii. Aceste comisii vor fi alcatuite special de taranisti pentru elaborarea noului statut si program al PNTCD. In cele din urma, se vor stabili mecanismele de fuzionare la nivelul organizatiilor locale. Cele trei etape vor dura aproximativ zece zile, urmand ca, dupa aceea, in cel mult doua luni, forurile nationale de conducere ale celor doua partide sa aprobe protocolul incheiat anterior.
Pentru disponibilitatea ANCD de a se dizolva in structurile Partidului National Taranesc Crestin Democrat, unii anecedisti vor primi anumite functii de raspundere la varful PNTCD. In acest sens, si in conformitate cu noul statut, Victor Ciorbea va primi postul de presedinte al Consiliului National de Conducere, iar doua dintre fotoliile de vicepresedinti ale aceluiasi consiliu vor reveni, de asemeni, ANCD. La fel, trei reprezentanti ai formatiunii lui Ciorbea vor si cooptati in Biroul National de Conducere al PNTCD, sapte in cadrul Delegatiei Permanente si alti treizeci anecedisti vor deveni membri ai Consiliului National de Conducere.
Desi atat presedintele Andrei Marga, cat si numarul doi al PNTCD, ieseanul Vasile Lupu, au declarat ca prin readucerea in partid a taranistilor dezertori, formatiunea din care fac parte se va intari, ramane de vazut daca reaparitia unor personaje precum Ciorbea - beneficiare ale unui grav deficit de imagine in randul populatiei - nu va avea exact efectul contrar asupra electoratului din Romania.
Penetistii