de vorbă cu prof. univ. Solomon MARCUS Un neuitat afiş apărut în presa anului 1968 anunţa că într-una din serile acelei veri comitetul municipal al UTC invita tineretul bucureştean la spectacolul "Columna lui Decebal", care va avea loc la barul "Atlantic". La prima vedere invitaţia părea să rezume ceva din spiritul acelor ani: politicul "îmblânzit" îngăduia oarecare deschidere spre lume, ba chiar şi o aromă de Occident, ce se îngemăna, iată, cu valorile noastre milenare. Nu trecuseră decât şase ani de când, cu ocazia vizitei sale în Bucureşti, conducătorul URSS-ului, N.S. Hruşciov, îi sfătuia pe români, în 1962, să strângă cureaua şi să mănânce mămăligă. Spre sfârşitul deceniului, Richard Nixon, primul preşedinte american venit în România, ne prevedea un viitor mai aproape de ţările civilizate. În istoria de după război, în deceniul şapte, s-a trăit, după opinia multor contemporani, maximum de viaţă normală posibilă în comunism. De ce părea acest deceniu atât de deosebit?

"Nu ne venea să credem

că-i avem în faţă" Stimate domnule profesor, ce perspective s-au deschis pentru intelectualitate în anii '60, cu deosebire în domeniul "ştiinţelor exacte" - cum li se spune? Până prin 1956 era o interdicţie aproape totală de a călători în afara ţării. Începând cu '56 a apărut posibilitatea să călătorim în ţări socialiste. Bibliotecile primeau puţine publicaţii ştiinţifice occidentale, iar oamenii de ştiinţă occidentali ne vizitau foarte rar. În '56 s-a întâmplat un miracol: s-a putut organiza la Bucureşti cel de al IV-lea Congres al matematicienilor români, cu participarea unui număr destul de mare de figuri prestigioase, din Vest şi din Est deopotrivă. Nu ne venea să credem că-i avem în faţă pe unii dintre cei mai mari matematicieni germani, francezi, italieni. Aceasta se întâmpla într-o perioadă în care ne aflam încă sub semnul luptei împotriva cosmopolitis