Printr-o ciudată coincidenţă, în februarie 2001 au fost reeditate, una la Paris, alta la Bucureşti, două cărţi despre viaţa şi lumea vagabonzilor de altădată, Dans la dèche à Paris et à Londres de George Orwell (Editions Ivrea, col. 10/18) şi Mediterana de Panait Istrati (Editura Compania, col. Caligraf). Cele două cărţi au însă în comun ceva mai mult decît preocuparea pentru universul declasaţilor şi al haimanalelor. Oameni de stînga dezamăgiţi de bolşevism, Orwell şi Istrati sînt autorii unor scrieri capitale pentru înţelegerea dezastrelor secolului 20, este vorba de romanele Ferma animalelor şi 1984 ale celui dintîi şi Spovedania unui învins, patetica mărturie a celui de al doilea. După reprezentarea curentă, la originea acestor scrieri s-ar afla, în ambele cazuri, traumatismul provocat convingerilor politice de contactul direct cu practicile sistemului sovietic. Istrati a descoperit hidoşenia regimului stalinist călătorind în U.R.S.S., unde fusese invitat ca preţios "tovarăş de drum", Orwell a fost zguduit de metodele teroriste prin care comuniştii încercau să-şi impună controlul absolut în tabăra republicană în timpul războiului civil din Spania, la care el a luat parte ca luptător în miliţiile troţkiste. Explicaţia prin "dezamăgire" este probabil în mare măsură corectă, dar nu epuizează posibilele surse ale romanelor "antitotalitare" orwelliene şi ale incandescentei spovedanii a "omului care nu aderă la nimic", faimoasa autodefinire a lui Istrati. Şi unul şi celălalt aveau o intensă, dureroasă sensibilitate socială. Nu însă una de factură filantropică, tip "Armata Salvării". Trecuseră, amîndoi, prin experienţa sărăciei crunte, chiar a mizeriei devastatoare şi abrutizante. Trăiseră în mediile cele mai umile, ale oamenilor fără rost şi fără căpătîi. George Orwell a debutat de altfel cu o carte despre lumea oamenilor de pe "fundul societăţii", a vagabonzil