Avertisment: termenul de "hoţ" folosit în acest material este o convenţie. Fiecare este rugat să-l înlocuiască cu numele categoriei sociale pe care o invidiază mai tare. Cifrele sînt şi ele (aproape) ficţionale.

Anul trecut, România a exportat de 10 miliarde de dolari. Ca să fim cinstiţi, banii aceştia sînt singurii din care merită să furi în România. Cu mult optimism, să spunem că numai 8 miliarde reprezintă costuri. Jumătate de miliard, cum spunea dl Iliescu, rămîne pentru mai multă siguranţă, în băncile străine. Altă jumătate se întoarce şi e înfundat în cine ştie ce investiţii prosteşti. E clar că mai mult de 1 miliard de dolari nu se poate fura în România. De la banii aceştia pornim. Acum să repartizăm suma în teritoriu. Sînt 40 de judeţe plus municipiul Bucureşti. Să spunem deci 25 de milioane de dolari pentru fiecare unitate teritorială - cu toate că facem o mare nedreptate Bucureştiului, care a dovedit cu fapte că merită mai mult. Pentru simplitatea calculului însă, lucrăm cu cifre medii şi ne închipuim că sucevenii sînt în stare să fure la fel de tare ca doljenii (scuzaţi aluziile incorecte din punct de vedere politic). Mai departe: cîţi hoţi veritabili, de calibru local, pot coexista într-un asemenea habitat? Nici asta nu ştim, însă vom presupune, cu un optimism defel susţinut de fapte, că într-un judeţ natura n-a produs mai mult de 1.000 de hoţi. Or, dacă fiecare fură în mod egal (hoţii de care vorbim au, totuşi, o morală!...) media cîştigului de cap de om este de-abia 25 de mii de dolari pe an. Adică 2.083 de dolari pe lună. Nu vă grăbiţi să spuneţi că suma e mare. Cum ştim, chiar şi hoţul are gospodărie de ţinut. Iar în cazul lui, aşteptările societăţii sînt mai mari. Trebuie să stea în vilă, să conducă o maşină străină, să-şi facă vacanţa în Grecia şi să mănînce în fiecare seară în oraş. Deşi pare enorm, bugetul acesta abia poate face faţ