Pe 10 ianuarie a avut loc la sediul Colegiului Noua Europă o masă rotundă pe marginea Dicţionarului de scrieri politice fundamentale apărut la sfîrşitul anului trecut la Editura Humanitas. Moderatorul întîlnirii şi coordonatorul dicţionarului, Laurenţiu Ştefan-Scarlat, asistent la Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti şi bursier NEC-Relink, a lansat o provocare celor prezenţi - politologi, sociologi, scriitori: sînt posibile proiectele de grup extrainstituţionale în ştiinţele sociale şi politice româneşti? Răspunsurile şi extrapolările (uneori nesfîrşite) au fost mai degrabă descurajante. Pentru majoritatea preopinenţilor, nu există în România, nici în ştiinţele sociale sau politice, nici în alte domenii de cercetare veritabile comunităţi intelectuale, care să comunice între ele, pentru simplul motiv că "instituţiile academice din ţara noastră nu funcţionează, oamenii cu performanţe raportîndu-se la comunităţi din afară, din America sau Europa de Vest, spunea Caius Dobrescu, propunînd o eventuală structurare interpersonală

şi supraindividuală a comunităţilor care se concentrează în jurul unor proiecte şi care, astfel, ar putea face instituţiile să funcţioneze. Pentru profesorul Adrian Paul Iliescu există, totuşi, în domeniile discutate (de exemplu, grupul din jurul revistei Sfera Politicii, sau al proiectatei Societăţi Române de Ştiinţe Politice) "grupuri de lucru", pe care le paşte, însă, două mari pericole: pe de o parte acela de a se deschide gradual, pînă dispar, şi acela de a se închide în sine, pînă la dispariţia oricărui dialog social. Se pare, totuşi, că Dicţionarul de scrieri politice fundamentale a fost un asemenea proiect de grup, dus pînă la capăt. Pornit în principal pentru a depăşi etapa traducerilor întîmplătoare, fără aparat critic sau situare în context istoric, care au bîntuit editurile noastre mai mari sau mai mici, Dicţionarul ş