De cîtva timp, Securitatea a redevenit personajul principal al spaţiului nostru public. Dornice de senzaţional cum le ştim, ziarele şi televiziunile au contribuit din plin la această reintrare în scenă a unei instituţii care încă ne marchează vieţile după 11 ani de tranziţie. Faptele sînt, pe scurt, următoarele: într-o conferinţă de presă convocată în nume personal, dar într-un sediu oficial (la GDS), dl Gabriel Andreescu l-a acuzat pe dl Andrei Pleşu, bazîndu-se pe "bănuieli" şi "intuiţii", că ar fi colaborat cu Securitatea; ziarele au preluat ştirea ca atare, au publicat-o şi au transformat-o într-un "caz". La numai cîteva zile, senatorul C.V. Tudor l-a acuzat de colaborare cu Securitatea pe premierul Adrian Năstase, tot pe baza unor bănuieli şi deducţii; din nou, cîteva fraze rostite la o conferinţă de presă au devenit ştire de prima pagină, cu titluri mari şi spectaculoase. Între cele două situaţii există, bineînţeles, destule diferenţe, dar există şi cîteva asemănări. În primul rînd, ambele acuzaţii au fost lansate în conferinţe de presă. Există un exces de conferinţe de presă în România: de la lideri sindicali la primari de sector, de la directori de întreprinderi falimentare pînă la administratori de bloc, oricine poate organiza, dacă are ceva de spus naţiei, o conferinţă de presă. Jurnaliştii se duc cuminţi, iau notiţe, înregistrează, apoi dau publicităţii spusele personajului, de multe ori fără o minimă verificare, fără să-şi pună nici o clipă întrebarea dacă ceea ce a spus respectivul e corect, dacă nu cumva e rodul unor frustrări sau resentimente, dacă pentru public e utilă sau nu informaţia etc. E comod: conferinţele de presă "ne fac ziarul", ne oferă subiectele, ne scutesc de investigaţii obositoare şi de alergătură pe teren, ba ne mai oferă şi fursecuri ori sucuri. În fapt, din cauza acestei comodităţi şi a grabei cu care jurnaliştii iau de-a gat