Libertatea informaţiei. S-au scris şi se vor mai scrie eseuri multe pe tema asta, la fel cum nenumărate şi interminabile discuţii s-au purtat şi se vor mai purta. Directori de ziare îşi vor apăra publicaţiile, fie ele pestriţe sau cu fusta prea lungă, şefi de televiziuni vor aduce argumente în favoarea programelor deochiate sau prea monotone, precum şi editori obscuri îşi vor lăuda cărţile fără măcar să ştie că între subiect şi predicat nu se pune virgulă. Eu nu voi scrie un eseu, deşi, nu-i aşa, am libertatea să o fac, cum are şi editorul libertatea să nu îl publice. Nu. Azi o să mă aşez la măsuţa din faţa prăfuitului meu televizor Samsung luat de unchiul, în rate, şi voi deschide o conservă de "Libertatea informaţiei în sos picant". Iute rău şi concentrată conserva, produsă de emisiunea protevistă "PRO TV te ascultă ce vezi". Trec peste titlul firmei producătoare; ştim bine că nu au excelat niciodată producătorii de alimente în găsirea denumirilor potrivite, dar nu e treaba mea acum să îi analizez pe ei, ci pe cei care şi-au lăsat impresiile (a se citi sosul) în conservă. E seara tîrziu, mi-e poftă de un Seinfeld, dar, ca aperitiv, deschid conserva de care vorbeam. Mă invadează arome diferite, mă înăbuş de rîs sau de furie. Fiecare individ crede că, într-adevăr, ar conta părerea lui mai mult decît a altora. Fiecare individ se crede centrul universului, şi chiar este, dar
al propriului său univers. Au spus-o filozofii, nu descoperim noi acum America. Şi e un lucru bun să ai posibilitatea să spui ce nu-ţi convine, să ai măcar impresia că părerea ta contează. Ce mi se pare însă aberant în cutiuţa asta de libertăţi este faptul, sesizat de altfel de atîtea ori, că persoanele deranjate de anumite programe chiar nu se gîndesc la simpla variantă a schimbării postului. Sau, mai bine, la cea a închiderii televizorului, în favoarea unei reviste, a unei cărţi. Con