Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un semisalut adresat lui Banu

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 3 martie 2001 ·

•Florin Vitan se arata de acord cu anularea titlurilor de proprietate atribuite ilegal agronomilor, dar critica incetineala cu care se aplica Legea Fondului funciar

Fostul prefect, Florin Vitan, acum presedintele PNTCD Iasi, saluta intentiile bune (dar putine) ale noului prefect, Corneliu Rusu Banu, dar, in acelasi timp, atrage atentia Partidului Democratiei Sociale din Romania ca "Institutiile descentralizate nu apartin unui partid, ci intregii societati".

De aceea, Vitan a afirmat ca se solidarizeaza cu pozitia lui Valeriu Dornescu, seful Directiei Generale a Finantelor Publice, taranistul aflandu-se pe calea de a fi destituit de catre noua putere. In opinia ex-prefectului, Legea functionarului public a fost elaborata tocmai cu scopul de a elimina politicianismul din administratie, spre a lasa drum liber afirmarii profesionistilor. Dornescu a fost considerat un specialist in domeniul sau si sfatuit sa se adreseze justitiei.

In ceea ce priveste revenirea in actualitate a afacerii "Agronomul", Vitan a spus ca toate cele 31 de titluri de proprietate atribuite ilegal pe raza comunei Miroslava - unde s-au ridicat cateva vile grandioase - au fost semnate tot de catre oamenii PDSR (in anul 1994), astfel incat intentia exprimata de noul prefect in sensul anularii actelor de proprietate este binevenita.

In schimb, liderul taranistilor ieseni a criticat incetineala cu care se misca noua putere in chestiunea retrocedarii vechilor proprietati funciare, mai ales atunci cand vine vorba de terenurile forestiere. Fara a da vreun exemplu, conducerea PNTCD Iasi a precizat ca exista semnale conform carora, in anumite comune, procesul de restituire a pamantului a fost blocat complet. Vitan s-a laudat ca, spre deosebire de pedeseristi, in timpul mandatului sau, printr-un adevarat "tur de forta", a validat zeci de mii de titluri de proprietate si toa

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Nicușor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Mediafax acum 26 minute
„Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul simbolic al temerarilor zborului. Este un moment potrivit să ne manifestăm respectul și recunoștința față de înt

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 50 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°