Rosu si Negru, balet in trei acte de Livia Teodorescu-Ciocanea, dupa romanul lui Stendhal. Regia si coregrafia: Alexa Mezincescu; Conducerea muzicala: Rasvan Cernat; Decoruri: Viorica Petrovici; Costume: Adriana Grand.
Bineinteles ca o realizare de complexitatea acestui spectacol, inedita atit prin inserarea momentelor de pantomima cit si prin integrarea corului si a interventiilor solistice vocale in derularea scenariului vizual, poate fi panoramata sub cele mai diverse aspecte. In opinia mea, totul – neuitind a mentiona aici contributia de o calitate speciala a Vioricai Petrovici si Adrianei Grand, creatoarea decorurilor si, respectiv, a costumelor – a slujit conturarii mesajului psihologic al relatiei dintre personaje. Expresivitatea imaginii, de esenta romantica, aflata intr-o corespondenta intima, fireasca, cu tipologia afectiva a caracterelor, patrunde nemijlocit in subconstientul spectatorului, forta de seductie a acestei combinatii de elemente vizual-auditive fiind maxima.
Spectacolul este un tot unitar ce inglobeaza demersul interpretativ propriu-zis, tradus prin prestatiile de exceptie ale balerinilor: Razvan Mazilu, Corina Dumitrescu, Monica-Alexandra Petrica, pentru a-i numi doar pe principalii protagonisti – actori ai esafodajului cadrului vizual. Ceea ce impresioneaza cu precadere este – cred eu – insusi modul de exteriorizare a universului launtric apartenent personajelor, cu tot cortegiul sau de interrelatii semnificative. De aici ar putea veni si conexiunea cu pantomima sau cu parodizarea ipostazei „pastisa“ a coregrafiei clasice, ori cu poliinfluenta unor stiluri componistice, beneficiare ale unui anumit „status“ semantic in constiinta ascultatorului privitor.
Mai presus de toate aceste „cuvinte“ ramine insa, asa cum era si firesc pentru acest tip sincretic de comunicare artistica, validitatea conceptuala a intregului
