Care ar fi primele 10 romane romanesti ale secolului XX catre care merge simpatia dumneavoastra (sau pe care le-ati lua pe o insula)? Si, mai ales, cum va raportati la evolutia acestui gen?
Iata care ar fi, dupa mine, tabloul acestor prime 10 romane:
1. Hortensia Papadat-Bengescu: Ciclul Hallipa
2. Mateiu Caragiale: Craii de Curtea-Veche
3. Radu Petrescu: Jurnal (generic)
4. Mihail Sadoveanu: Creanga de aur
5. Liviu Rebreanu: Ion
6. Mircea Cartarescu: Orbitor
7. Simona Popescu: Exuvii
8. Tudor Topa: Incercarea scriitorului
9. Camil Petrescu: Patul lui Procust
10. G. Calinescu: Istoria literaturii romane…
Este foarte greu sa te hotarasti sa alegi dintr-o literatura care intr-un singur secol a produs nu mai putin de 40-50 de capodopere (cu aproximatie). De la romanele (doua) ale lui Rebreanu, tot doua ale lui Camil Petrescu, pina la literatura imediat postbelica, cu romane masive si bine desfoliate precum Blocada de Pavel Chihaia sau partial – foarte partial, daca mi se permite! – Cronica de familie a lui Petru Dumitriu. Cronica..., de fapt, nici nu e un roman, e un mixtum compositum care scoate niste antene de melc, dar nu le intinde suficient, nu emit si articolul enclitic. Acolo sint mai multe realizari tehnice decit desfasurari de planuri, de evantaie, de paravane...
Ca sa faci alegerea asta trebuie sa lasi deoparte cam tot ce am mostenit prin scoala si prin lecturi din secolul de dinaintea secolului XX: romantism intirziat, naturalism desantat, porniri cu mari pinze deschise – apropo de asta, o paranteza: Toate pinzele sus! este un roman foarte bun. Ca roman, nu intra in discutia cu cartile pe care le-as lua pe o insula, pentru ca ar cadea catargele si as ramine acolo pentru tot restul vietii. Pinzele acelea sint bune pentru dus. Pentru intors, mai putin. Deci, trebuie lasa
