1. Perspectiva dinauntru

Simt mai intii nevoia sa spun ceva despre sentimentele care m-au incercat timp de citeva zile, in redactia Observatorului cultural, la pregatirea numarului 45-46/2000 al revistei, urmarind desfasurarea acestei anchete si felul in care se configura, de la un raspuns la altul, clasamentul final. Cred ca cel mai mult mi-a fost teama sa nu iasa pe primul loc romanul Ion al lui Rebreanu, ceea ce mi s-ar fi parut o dovada de retardare a constiintei literare actuale si de incalificabil conservatorism al gustului. Teama mi-a fost si ca nu va iesi in fata Patul lui Procust sau ca Hortensia Papadat-Bengescu (autor canonic, dar facultativ in programa de literatura romana pentru clasa a X-a!) nu-si va gasi un loc intre primii cinci mari romancieri din ultima suta de ani. Facind aceste marturisiri, observ cum deja ma situez aproape fara sa vreau impotriva romanului obiectiv, social, epic prin definitie, ceea ce e si nu e o optiune personala cu valoare de adevar. Sint impotriva celui mai cunoscut si laudat roman al lui Rebreanu probabil datorita faptului ca aceasta scriere este o realizare aproape inefabila, coplesitoare din toate punctele de vedere (vezi celebra comparatie cu apele oceanului a lui G. Calinescu). Iar mie ca prozator nu-mi place inefabilul, mai ales atunci cind el rezulta din acea monotonie arhitecturala pretinsa de o constructie solida, bine infipta in pamint, ca o cetate teutonica. Si apoi – aici e punctul sensibil – intr-o literatura romana dezvoltata normal Rebreanu ar fi trebuit sa fie un prozator din secolul XIX, ca Balzac la francezi.

Dar sa revin la sentimentele mele contradictorii legate de aceasta ancheta. Speram ca Patul lui Procust va intruni cele mai multe sufragii si din credinta ca acest roman – si romancierul Camil Petrescu in special – trebuie sa ramina in continuare pentru noi, cei care scriem azi