Florin MIHAILESCU
Critice si metacritice
Editura Viata Romaneasca, 2000, 280 p., f.p.
Mai ales „metacritice“ vom intilni in noua carte a lui Florin Mihailescu, Critice si metacritice. Cum scriau marii critici romani interbelici? Care au fost principalele dezbateri, polemici ale epocii? Care ar fi problemele in receptarea lor contemporana? Care sint mizele criticii actuale? Iata doar citeva dintre punctele vitale ale acestei culegeri de eseuri.
Maniera de a „eseiza“ a lui Florin Mihailescu poate nedumeri, chiar surprinde, prin chiar lipsa ei de mobilitate, de agilitate. Pentru multi critici contemporani eseul este sinonim cu lejeritatea demonstratiei, cu scriitura imprevizibila, socanta. Criticul bucurestean evita cu bunastiinta aceasta capcana. Credinta sa in acuratetea informatiei este de neclintit. Ar fi simplist sa numim discursul lui Florin Mihailescu „academic“ sau „traditionalist“; cu acesti termeni denuntam, de obicei, inertiile nedorite ale scriiturii fara miza, complet institutionalizate. In cazul de fata, „academicul“ isi pierde nuanta peiorativa, capatind inteles programatic: scrisul pretentios, foarte „politicos“, structura previzibila a eseului, toate incapsuleaza informatie filologica adevarata, pretioasa pentru orice critic. Autorul doreste sa reabiliteze o anumita fateta (grava, cristalina, „geometrica“) a eseului filologic.
Cam care ar fi trasaturile acestui tip de eseu? In primul rind, invocarea clasicilor, o invocare temperata, necontaminata de osanale, o incercare de resuscitare a unor problematici, o demonstrare a perenitatii criticii romanesti dintre razboaie. Vianu, Calinescu, Lovinescu sint tratati cu un respect care poate parea dizgratios in vremurile agitate din ziua de azi, dar, pe de alta parte, sint inviati cu adevarat de observatia filologica pertinenta, profesionista.
In al doilea
