Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii s-au impartit in "noi" si "ei"

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 6 martie 2001 ·

O noua batalie pe frontul FNI

Dupa ce au castigat o prima runda cu CEC, pagubitii sunt nevoiti sa deschida proces impotriva SOV Invest

Investitorii ieseni ai Fondului National de Investitii pun la cale in aceste zile planul de bataie pentru cea de a doua etapa a procesului de recuperare a banilor. Odata cu sentinta Curtii Supreme de Justitie din cursul saptamanii trecute, s-a pus punct doar primei faze din aceasta actiune, considerata chiar de purtatorul de cuvant al Bancii Nationale Romane, Adrian Vasilescu, "foarte incalcita". Decizia de joi a reprezentat epuizarea unui moment al disputei dintre CEC si Ministerul de Finante, pe de o parte, si investitorii Fondului National de Investitii de cealalta parte. Pana acum s-a pus punct doar unui moment dintr-o suita de trei, strans legate intre ele. La finalul sau, acesta a adus un verdict cu privire la valabilitatea contractului de cautiune existent intre CEC si SOV Invest. Cel de al doilea moment va fi de fapt o noua judecata, care sa constate cum se va aplica acest contract. Investitorii Fondului National de Investitii vor trebui sa dea in judecata SOV Investul, actiune urmata de executarea creantelor. Cel de al treilea moment va urmari modul in care se va efectua restituirea sumelor. Pagubitii FNI solicita ca sumele sa fie restituite la ultima valoarea a unitatii de fond, adica la suma de 103.000 de lei. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare este dispusa sa restituie sumele deponentilor la cel mult 7.000 de lei pentru o unitate de fond. Investitorii ieseni ai FNI sunt decisi ca in continuare sa se lupte pentru recuperarea sumelor doar cei inscrisi in Asociatia Pagubitilor FNI. "Pentru recuperarea sumelor fiecare asociatie din judetele tarii va da practic in judecata SOV Investul. La Iasi, din cei 3.600 de investitori care au fost anuntati in momentul caderii FNI, doar 730 s-au inscri

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 37 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 36 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°