"Îmi spun că acest om este poate ostracizat, că mă expun mult în preajma lui" (II, 32). Nu-mi dau seama de ce am însemnat această frază din Lettre de Madame Emilie Teste. Să-mi aduc aminte nici nu încerc. În schimb, găsesc o aplicare. O presupunere, mai bine zis. Poate că o explicaţie a aderării la legionarism a unora dintre străluciţii tineri ai anilor treizeci e de găsit aici. În preajma lui Zelea Codreanu se risca. Dacă nu altceva, riscai măcar să-ţi dea o misiune de asasin. Sau - cazul lor - să-ţi atârne, în "Buna Vestire", o aprinsă limbă de lemn.
*
"Simt infinit de mult puterea, voinţa, pentru că simt infinit de mult informul şi hazardul care le scaldă, le tolerează şi tind să-şi reia fatala lor libertate, nepăsarea, nivelul de egalizare a şanselor" (II, 41). Dacă-i spui cuiva că e o frază scrisă în 1925 şi îl întrebi cui îi aparţine, răspunsul nu poate fi decât: lui Hitler. Scârbit de imaginea Germaniei postbelice şi pregătindu-se să ia măsuri. Dar nu - aşa, greoaie, cum e - a scris-o Valéry. Ce să zici? Întrevezi umbra uriaşă a lui Nietzsche îndărătul lui.
Din păcate, vădit antidemocratică, ostilă egalităţii şanselor, fraza conduce spre două constatări de bun simţ. Una: libertatea unei lumi nepăsătoare, incapabilă să-şi poarte de grijă, e fatală. Ori se va prăbuşi în haos, ori va încăpea pe mâna primului venit. Cealaltă: o astfel de lume tolerează voinţa de putere. Din cauză că e iresponsabilă, devine responsabilă de ascensiunea celui care o va supune bunului său plac. Prin urmare, democraţia nu e o joacă de copii. Nu trebuie lăsată în seama unor neisprăviţi. Atenţie! Cine îşi închipuie că fac vreo aluzie are dreptate, bineînţeles.
*
"Am observat că printre partizanii şi adversarii unei teze oarecare (în jurul căreia se unesc) marea majoritate se compune din oameni care
