Compiuterul 1) (C ) a devenit un obiect banal, în viaţa actuală, dar încă nu s-au rezolvat toate problemele implicate în funcţionarea şi în utilizarea a ceea ce este, în fond, un instrument electronic, fie şi foarte complex. Nu mă refer numai la problemele tehnice inginereşti şi nici chiar numai la cele de programare. Atenţia fiind concentrată în special asupra problemelor de "hard-" şi de "software", nu s-au remarcat suficient aspectele care par colaterale, dar în realitate sunt mult mai mult decât atât. Aş sublinia dintru început că viziunea inginerească asupra C trebuie să însemne înţelegerea faptului că acesta nu constituie un scop în sine, ci el este menit să-l ajute pe om, iar în faptul de a fi ori nu funcţional intră nu numai aspectele tehnice sau cel mult de Lingvistică zisă "computaţională", ci şí, cele relevate de diverşi cercetători până acum, uneori, însă încă insuficient studiate - de natură lingvistică dar şi psiholingvistică, psihologică, semiotică şí sociologică sau chiar multidisciplinare complexe.
Poate că, din acest punct de vedere, în centrul atenţiei ar trebui să stea conceptul de C ca instrument de comunicare. (Între altele, de aceea şí consider că s-a adoptat, în limba română, în mod greşit termenul de calculator, care, prin precizarea inclusă în română, îndreaptă direct ştiinţa axată pe C spre aspecte strict cantitative sau pur "tehnice"; aş menţiona, cu acest prilej, că s-a evitat termenul de C în deosebi din pudibonderia cenzurii regimului Ceauşescu - care "în particular" nu evita înjurăturile - faţă de sunetele ieşite din pronunţarea cuvântului computer ca în limba română, la fel cum, de pildă, s-a cerut înlocuirea termenului "Futurologie" prin "Viitorologie" sau - şi o ştiu din proprie trăire scriitoricească - s-a cerut, de către cenzură, cum m-a informat, onest, G. Ivaşcu, evitarea numelui de "Futurism", transformându-mi titl
