"Sînt dimineţi în care, proaspăt trezit din visele în care nu sînt nici bătrîn, nici tînăr, ci doar eu, binecunoscutul mie , mă privesc în oglinda de ras şi abia dacă zăresc un chip familiar" (trad. mea, AD)-iată o primă frază dintr-unul din capitolele volumului de memorii al lui Frank Kermode. Proustianismul evident, exacerbat al observaţiei de mai sus constituie sursa de tragism a acestei cărţi, un tragism care nu provine din întîmplări, ci din felul în care un om îşi contemplă propria existenţă: dezolat de eşecurile înregistrate cu o obiectivitate aproape crudă, înduioşat de succesele minimalizate cu autentică modestie, dar mai presus de orice conştient pînă la epuizare nervoasă de uriaşul arbitrar al vieţii. Kermode e, poate, cel mai apreciat critic britanic al ultimilor decenii. Ridicat la rang nobiliar din anul 1991, autor al unor studii literare fundamentale dedicate lui Shakespeare, Yeats, şi altor monştri sacri ai literaturii de limbă engleză, Kermode ar fi putut cu siguranţă scrie o memorialistică abundînd în nume celebre, bîrfe de salon, sau pur şi simplu valoroasă pentru reconstituirea unei epoci culturale din perspectiva unui om care a contribuit esenţial la formarea şi dirijarea ei. Not Entitled (Fără titlu) este însă o cronică melancolică a unei existenţe prezentate voit ca fiind mai curînd obscură, mediocră, pe alocuri deprimantă. Pentru cine nu e deja familiarizat cu stilul lui Kermode, dar şi cu rolul pe care l-a jucat în cercetarea literară din ultimul secol, cartea aceasta ar putea uşor trece drept autobiografia unui veleitar care în pragul morţii înţelege şi-şi recunoaşte public neputinţa. Stupefiantă prin această uriaşă reticenţă, frustrantă aproape prin felul în care deplasează sistematic accentul evocativ de la literar la uman (şi astfel de la sublim la ridicol...), cartea e cu siguranţă incomparabilă în contextul genului ei, memorialist