Găsesc că este o perioadă tensionată pe care societatea o traversează. Unii doresc să facă ceva, şi bine, alţii se scarpină cu mîna dreaptă la urechea stîngă şi se foiesc cu morgă crezînd că fac şi valuri. Există o mare vîlvă acum, extrem de periculoasă, cu privire la schimbările de directori de teatru. Această tevatură cu "îl schimbă, ba nu-l schimbă pe x sau pe y" amestecă foarte tare lucrurile în teatre, modifică direcţii precizate cu greutate, creează ambiguităţi ciudate legate de autoritate şi pot naşte un fenomen bizar: vidul de putere în prezenţa puterii. Cred că oficialităţile ar trebui să pună grabnic capăt acestui joc nociv, să schimbe acolo unde este cazul, după criterii cît de cît obiective, şi, în rest, să-i lase pe specialişti să-şi facă treaba. Perturbările minore îi incomodează pe cei valoroşi şi îi animă teribil pe cei mediocri. Cui prodest? De aceea, în aceste condiţii, cînd ai ocazia să vezi un spectacol în care arta şi pasiunea profesiei sînt prezente cu adevărat, ai senzaţia că se tinde, totuşi, către normalitate. Într-un interval scurt am trăit două momente de acest fel. Despre primul vă voi vorbi de îndată.

Într-o zi de miercuri am văzut la Teatrul Act spectacolul Puşca de vînătoare, după romanul cu acelaşi titlu al lui Yasushi Inoue. Regia şi dramatizarea îi aparţin Lianei Ceterchi, iar scenografia Carmencitei Brojboiu. Romanul îl citisem mai de mult în franceză şi l-am recitit în momentul editării la Humanitas (în româneşte este tradus de Lia şi Platon Pardău), în atît de calda şi misterioasa colecţie Cartea de pe noptieră. Este o tulburătoare poveste de dragoste în triunghi, o poveste mărturisită din trăiri feminine în exclusivitate, marcate de codul culturii şi civilizaţiei asiatice. M-am gîndit, mergînd spre teatru, că este foarte dificil de dramatizat această carte şi că poate Liana Ceterchi va miza pe structura polifoni