Lumea post-comunistă este una a unor teribile tensiuni sociale, politice, economice şi morale. Există enorm de multă suspiciune în jurul nostru, cinismul este endemic, iar euforia primei perioade de după prăbuşirea comunismului s-a evaporat de mult. Intelectualii publici (sau critici, sau, dacă poate mai exact spus, democratici) au în continuare de jucat un rol crucial în constituirea (şi apărarea) unor discursuri care să permită cetăţenilor să înţeleagă universul în care trăiesc nu ca o lume hobbesiană, ci ca un loc al normalelor frustrări, neîmpliniri, îndoieli, chiar plictisuri (este poate ceea ce avea în vedere Adam Michnik cînd afirma că "cenuşiul este frumos"). Ţine de misiunea acestor intelectuali să propună grile interpretative, inclusiv liniamentele unei morale a responsabilităţii pentru a depăşi starea de relativism ruinător în care distincţiile dintre adevăr şi minciună se pierd inevitabil. Pe lîngă numeroase alte texte ce ne pot ajuta în aceste momente, aş îndrăzni să pledez pentru recitirea faimoaselor conferinţe ţinute de Max Weber în perioada tulbure de după primul război mondial, cînd Germania trecea printr-o perioadă de acută criză socială şi valorică (Wissenschaft als Beruf şi Politik als Beruf). Important pentru Weber, în al său excepţional eseu consacrat politicii ca vocaţie (Beruf) este că omul politic, deci şi intelectualul implicat în acţiunea socială, să înţeleagă că responsabilitatea este valoarea supremă (se spune că pe patul său de moarte, marele sociolog ar fi exclamat: "Adevărul este lucrul vital"). O politică menită să sustragă comunitatea din marasmul turpitudinii generalizate şi al unei continue autoflagelări retorice este înainte de toate garantată de adeziunea la principiile toleranţei şi încrederii, deci în opoziţie cu cîntecele de sirenă ale demagogiilor populiste. Fireşte, toate acestea sunt cumva abstract, însă ele sînt ch