Prezumţie: tranziţia a inventat această sintagmă întrucît a inventat realitatea pe care ea o indică. Iată încă o frază a cărei logică nu garantează adevărul spuselor ei. Rămîne de văzut atît dacă fenomenul cu pricina nu a precedat cumva tranziţia, cît şi dacă, în termeni literali vorbind, el face parte cu adevărat din panoplia tranziţiei. Sub aspectul fluxului istoric se poate conta pe o certitudine absolută: sintagma nu a fost inclusă în lexicul limbii de lemn. Repudierea ei avea cel puţin două temeiuri. Cel dintîi: orice divizare în zone ar fi negat omogenitatea perfectă şi natura monolitică a unei societăţi dedate avansării spre comunism în zbor. Al doilea temei: despre ce defavorizare putea fi vorba într-o societate care străbătea o epocă de aur continuînd totuşi să nutrească un vis confecţionat din acelaşi metal? Onirismul aurifer nu se poate articula însă cu pragmatismul tranziţional. Expresia "zone defavorizate", de inspiraţie globalizantă, semnalează disparităţi generale între diferite regiuni. Disparitatea nu poate defini

zonele defavorizate decît raportîndu-le la zone favorizate. Cea mai evidentă deosebire dintre cele două categorii constă în faptul că despre zonele defavorizate se vorbeşte, dar despre zonele favorizate nu. Un motiv pentru care ultimele nu sînt pomenite ar putea fi acela că ele nu există. Ipotetica inexistenţă a zonelor favorizate ar presupune-o însă, implicit, şi pe cea a zonelor defavorizate. Diversificării rîvnite i-ar lua locul o recădere în omogenitatea de odinioară, dar cu semn inversat. Defavorizarea nu ar mai caracteriza doar anumite zone, ci întregul teritoriu naţional. Rostul zonelor defavorizate este acela de a beneficia de favoruri compensatoare. Cine să îi favorizeze însă pe defavorizaţi într-o societate care a instituit, fără a o fi legiferat, naţionalizarea defavorizării? Poate că pînă la urmă adevăratul sens al