Internetul este un spaţiu în care cultura - în mod particular, literatura - se manifestă deja de ceva timp. Cea universală. Pe de o parte, este vorba de "virtualizări", de transpuneri în pagini web a operelor clasice sau care au apărut deja pe suport de hîrtie - ceea ce conferă textelor respective o accesibilitate maximă (pot fi accesate oricînd şi din orice parte a globului printr-un simplu click); pe de altă parte, există o literatură creată special pentru spaţiul virtual, o literatură care se bazează pe interactivitate, hypertext, relaţie dintre text şi imagine (şi textul şi imaginea putînd fi în mişcare) etc. Pentru literatura română, Internetul reprezintă în primul rînd şansa de a se face cunoscută peste hotare. Prin urmare, oful celor care consideră că literatura noastră este condamnată provinciei, dacă nu chiar marginalităţii perpetue, îşi poate găsi o alinare. Trebuie doar să ne găsim traducătorii şi lumea ne e deschisă. Iată că traducerile pot face o literatură! Apoi, pentru literatura română, Internetul poate oferi un spaţiu de publicare practic gratuit - fapt deloc neglijabil, avînd în vedere dificultăţile financiare cu care se confruntă editorii de carte de la noi. Sînt conştienţi scriitorii şi oamenii

de cultură români de toate aceste lucruri? Din păcate, nu. În afară de site-ul www.mihaieminescu.ro (a cărui existenţă o datorăm entuziasmului guvernamental din timpul anului Eminescu), nu prea mai există un altul dedicat vreunui clasic român. Site-uri ale scriitorior români în viaţă sînt numărabile pe degetele ambelor mîini. Directoarele culturale româneşti (locaţii web în care sînt clasificate site-urile) lipsesc cu desăvîrşire. Aşa stînd lucrurile, ce există, totuşi? Există cîteva reviste virtuale, făcute mai ales de români din străinătate: Norii (www.revistanorii.com), electr@ (www.electra.ifrance.com), Respiro (www.revistarespiro.com), ago