Există oare o relaţie directă, o anume cauzalitate etică între apartenenţa la elita intelectuală şi apărarea vieţii politice democratice, în sensul modern al cuvîntului? Dacă recapitulăm istoria contemporană ar fi poate preferabil să reformulăm titlul: elitele intelectuale şi/sau democraţia? Este lesne de constatat că, în ciuda discursului mediatic ad hoc, o asemenea cauzalitate nu există în istoria socio-politică contemporană. Istoria elitelor intelectuale este departe de a se potrivi cu cadrul heghelian al "marşului triumfal spre victoria spiritului lumii", adică al democraţiei. Şi ar mai trebui oare definită o diferenţă nesugerată în titlu? Intelectualii sînt de mai multe feluri şi una dintre paradigmele care instaurează o diferenţă cardinală este cea dintre creatori, artişti pe de o parte, în timp ce pe altă parte se află masa comentatorilor, a autorilor de glose, a erudiţilor mai mult sau mai puţin talentaţi, a colecţionarilor de evenimente şi clişee, la fel cum unii colecţionează fluturi, totul împodobit cu o retorică proprie, adaptată prezentului. Primii, cei puţini, au marcat timpul lor: confruntarea cu ei continuă să ne angajeze pe drumul sinuos şi enigmatic al gîndirii, al reprezentării, al enunţului, al imaginii, figurative sau nu, al gestului estetic, al fulguraţiei poetice; ceilalţi constituie majoritatea zdrobitoare a universitarilor şi cercetătorilor, a gazetăraşilor de la revistele ilustrate, a autorilor de filme la modă, a desenatorilor de publicitate etc. Creatorii - în sensul de mai sus, inventatori ai unui nou fel de a vorbi, ai unor noi enunţuri, ai unor noi reprezentări - ar putea fi de folos democraţiei politice, chiar cînd o combat, chiar cînd rămîn indiferenţi. Nu are nici un fel de importanţă dacă ei au disociat sau nu angajamentul lor imediat în lumea politică de activităţile lor artistice. Cei care, în special dintre cei mari, au atri