Textul domniilor lor a fost unitar. Toti, dar absolut toti, au vorbit despre urbea nostra ca despre un mic buric al pamantului, de unde purcede intelighentia si propasirea neamului acestuia. Toti, dar absolut toti, si-au primit onorurile, cu toate cuviintele cerute, si au multumit megiesilor nostri pentru onoarea ce li s-a facut, pentru respectul ce-l purtam, cu netarmurita mandrie. Toti, dar absolut toti, au vorbit despre Iesul nostru ca despre cel mai important spatiu al poeziei si al marelui comerciu. Toti, dar absolut toti, erau intr-un prezidiu care le conferea deosebite onoruri. Toti, dar absolut toti, nu sunt decat niste marionete ale unei gandiri cu mult mai meschine. Toti, dar absolut toti, sunt membri de onoare, si nu numai, ai aceluiasi sfant cartel ideologic.
Toti, dar absolut toti...
Au trecut 12 ani, am suferit suficient; ni se mai cere un sacrificiu, din nou ultimul, si ne pregatim sa scapam. In 12 ani, batuti marunt pe muchia disperarii, nimeni n-a zis nimic de poezie; de pietrele care mai au rabdare sa asculte texte de mult suprarealiste; de rabdarea omului de litere, sarac lipit, mai mult ascuns, mai mult fricos, mai mult pe "langa", decat "in"; mult mai mult "mai mult" decat toate altele pe care le merita. Intotdeauna mai mult, si doar o droaie de falsisti, care canta cu drag si spor, aceleasi osanale; care n-au nimic impotriva venirii la Iasi, daca circula avionul, si care se aseaza pe burta poesiei iesene, ca, de!, asta conteaza. In concluzie, "o sama" de vechi comunisti, asezati linistiti la masa presei, a bunelor idei, a martirajului care ni se ofera. Oameni care povestesc numai despre felul in care au fost ei vanduti, iar niciodata despre cum au vandut ei pe altii.
Dupa toata suferinta, dupa vremi care se asezara la cupa de sampanie, dupa tratamentul superficial acordat oamenilor de buna credinta, dupa toate ac
