Dupa un debut tirziu, in 1968, in paginile revistei Steaua, Mircea Ivanescu va publica un numar impresionant de volume de versuri si traduceri. Spatiul de inspiratie al marii literaturi anglo-saxone, in care se misca cu atita usurinta, isi face simtita prezenta nu numai in versurile sale – care vor fi mai apoi identificate de membrii generatiei ’80 ca facind parte dintr-o familie inrudita a limbajului poetic –, ci si in foarte consistentele traduceri din autori ca James Joyce, Truman Capote, Faulkner si multi altii: „Felul meu de a scrie este in mod evident inspirat de un anumit fel de a compune poezie, care tine de stilul anglo-saxon. De unde, de altfel, si acuzatiile care mi s-au adus: amuzicalitate, prozaism, repetitivitate. S-a spus chiar ca trairile mele nu pot fi autentice“. Trecind totul prin filtrul unei reflectii lucide, sarcastice si autoironice, Mircea Ivanescu afirma: „Cred ca daca as sta sa ma gindesc exact la ceea ce vreau sa spun, probabil ca n-as mai scrie. Lucru pe care de fapt il si fac in ultimii trei ani. Imi dau seama treptat ca ceea ce mi se parea atit de important inainte nu prea mai are importanta acum“.
„Pentru prompta rasturnare a intregii clici guvernamentale“
O sa incep prin a va ruga sa „traduceti“ un salut pe care stiu ca-l introduseserati la Editura pentru Literatura, mi se pare, si care suna, foarte criptic, PPRCG.
Insemna „Pentru prompta rasturnare a intregii clici guvernamentale“. Exista si varianta de raspuns, PPICG, adica „Pentru prabusirea iminenta a clicii guvernamentale“.
Asta se intimpla prin anii ’68-’70. Salutul fusese lansat pe vremea aceea de un poet talentat si sarcastic, cu care eram foarte bun prieten. Eu l-am introdus numai. Adevarul este ca eu am produs in existenta mea niste reactii mai degraba tulburate, pe unde mi-am facut intrarea. De pilda, la Facultatea de Lite
