Mihai SORA
Filosoficale
Editura Elion, Colectia „Eseuri“, Bucuresti, 2000, 200 p., f.p.
Prezenta carte a lui Mihai Sora aduna cinci fragmente intitulate Locuri comune, in fapt, o mai veche colaborare din 1982 la Viata Romaneasca, urmate de trei sectiuni grupate tematic si compuse din articole de ziar si interviuri aparute in periodice in anii ’90.
Locurile comune deschid cartea printr-un grupaj de mici fragmente, „simburi teoretici“, asa cum autorul insusi le numeste, insemnari facute pentru propriul uz in vederea unei abordari ulterioare mai dezvoltate, dar care au ajuns in paginile Vietii Romanesti la insistentele regretatului Ioanichie Olteanu. Fragmentele, mai mult sau mai putin legate intre ele, abordeaza diferite problematici cu perspective si formulari care au atras la inceputul anilor ’80 ridicarea dreptului de semnatura (de unde si schimbarea titlului in Koinói Tópoi si semnarea sub pseudonim).
Dialogul presupune „doi subiecti liberi si egali in demnitate“, iar „a te preda cu miinile legate unei teze a carei formulare nu din strafundurile tale izvoraste, cu care deci nu faci una, ci in care (asta-i termenul) te aliniezi“ e, totusi, un fel de a crede; exista „doua tipuri de puteri: puterea (absolut neconstringatoare) a Fiintei si puterea constringerii“ (p. 26). Pseudoconceptului „traditie“, promovat absurd de ideologia oficiala comunista, Mihai Sora ii „dedica“ citeva fragmente abordind problematica inovatiei: „Traditia reala, dimpotriva, e continua inovatie (intemeiata). Dupa cum inovatia reala e insasi traditia (genuina)“ (p. 13).
Stiinta si temeiul valorilor cautat in verbele limbajului, valorile finale, date prin insasi firea lucrurilor, prin firea lumii, prin firea firii“ (p. 33), valorile instrumentale „construite“ continua lungul sir al fragmentelor. Pentru Mihai Sora, poetul este cel care are curajul d
