•Colonelul Dumitru Barliga a declarat ca ancheta este acum doar a Parchetului Militar
Pe data de 25 ianuarie, o tragedie cumplita a avut loc in familia Axinia din satul Dorobanti (comuna Aroneanu). Mihai Axinia, unul dintre fiii familiei, si-a pus capat zilelor, spanzurandu-se de un copac din gradina casei. Cu cateva zile inainte, pe 19 ianuarie, tanarul a fost ridicat de Politie, impreuna cu cei doi frati si alte noua persoane din comuna, fiind suspectat de furtul unor pasari. Toti cei retinuti au declarat ca au fost torturati in sediul Politiei Municipiului Iasi de catre plutonierul major Liviu Cotofanu, seful de post din Aroneanu, si plutonierul Elvis Balaica, ajutorul acestuia. Tinerii au sustinut ca au fost supusi unor tratamente groaznice, de dimineata pana seara, iar Mihai Axinia a semnat o declaratie in care recunostea furtul. Conform celor afirmate de martori, dupa ce a semnat declaratia si a iesit din biroul unde era anchetat, tanarul le-a spus tuturor ca se va omori. Ceea ce s-a si intamplat, pe 25 ianuarie, cu o zi inainte de a se prezenta la Postul de Politie Aroneanu, unde fusese chemat de seful de post. "In acest caz, nu ne putem pronunta asupra vinovatiei celor doi subofiteri. Nu a mai fost facuta nici o ancheta interna si am declinat intreaga competenta Parchetului Militar Iasi, care face acum cercetarile in cazul mentionat", ne-a declarat, ieri, colonelul Dumitru Barliga, adjunctul sefului IPJ Iasi.
Procurorii militari au evitat pana acum sa faca declaratii in acest caz. Audierile au fost continuate si este de asteptat, zilele viitoare, sa se dea o solutie in acest caz.
Iulian MOFTEESCU
•Colonelul Dumitru Barliga a declarat ca ancheta este acum doar a Parchetului Militar
Pe data de 25 ianuarie, o tragedie cumplita a avut loc in familia Axinia din satul Dorobanti (comuna Aroneanu). Mihai Axinia, unul