Conul Leonida la New York
Dumitru Radu Popa este un imperialist, ca toţi americanii. De la New York, unde locuieşte de cincisprezece ani, trimite la Bucureşti (oraşul său de origine) cărţi balistice intercontinentale, pentru a cuceri publicul românesc. Şi loviturile îi reuşesc de fiecare dată, provocând panică în rândurile scriitorilor din România.
Cea mai recentă carte a sa de un farmec periculos, La Revoluţia Română, cuprinde trei povestiri: La Revoluţia Română, Mi s-a părut, cu paranteze şi O zi nefastă din viaţa lui Abraham van Beyeren. Aceste povestiri sunt ingenios legate între ele (vom vedea mai târziu cum). Totuşi, ele au o deplină independenţă epică, astfel încât pot fi citite şi separat.
La Revoluţia Română este o succintă şi spumoasă comedie a revoluţiei din 1989, nu a celei din România, ci a replicii ei din New York. Trei sute dintre membrii comunităţii româneşti de acolo, aţâţaţi de ceea ce au aflat de la televizor, se adună în faţa consulatului României şi îi imită pe demonstranţii adunaţi, la Bucureşti, în faţa CC al PCR.
Imitaţia este caricaturală din cauză că lipseşte riscul, care conferă dramatism revoltei din România, dar şi din cauza pregătirii intelectuale precare a participanţilor. Viziunea lor asupra unei revoluţii este la fel de naivă ca aceea a conului Leonida din Conul Leonida faţă cu reacţiunea.
Caragialismul (deliberat) al situaţiilor devine culminant în momentul în care protestatarii, întruniţi de data aceasta în faţa sediului ONU, se postează din greşeală în spaţiul rezervat demonstraţiilor de solidaritate cu revoluţia din Haiti! Cauza o constituie, exact ca în piesa O noapte furtunoasă, transformarea numărului 9, prin inversare, în numărul 6 (în condiţiile în care americanii - altă comedie! - numerotează birocratic perimetrele destinate chiar şi celor mai devastatoare trăiri colectiv
