În anii '70, cînd Vaclav Havel era doar un scriitor ceh prea puţin cunoscut în afara graniţelor ţării sale, americanul John Keene a fost cel care a contribuit decisiv la repede cucerita notorietate occidentală a dizidentului, în principal facilitînd publicarea textelor sale politice la diverse mari edituri din Vest. Keene şi Havel au devenit, cum era de aşteptat, prieteni. Recent, Keene a publicat o controversată biografie Havel intitulată Vaclav Havel: A Political Tragedy in Six Acts (O tragedie politică în şase acte). Sursa controverselor este mai puţin imaginea (deşi multe ar fi de spus şi în această privinţă) pe care o oferă John Keene în paginile volumului său despre Havel, cît e felul în care autorul înţelege să explice evoluţia unei cariere politice, şi în paralel, desfăşurarea unui destin omenesc. Keene vede, atît în cariera cît şi în viaţa personală a lui Havel, semnele eşecului chiar şi acolo unde alţii au văzut succes: "tragedia politică" provine din faptul că fiecare izbîndă a lui Havel a fost urmată de o înfrîngere sau contestabilă din punct de vedere moral. E o viziune prea puţin flatantă, discutabilă, revoltătoare pentru mulţi, dar interesantă ca pretext al unei teorii desfăşurate nu totdeauna convingător de Keene, despre ce înseamnă a fi lider politic într-o fostă ţară comunistă.

Detaliile biografiei lui Vaclav Havel sînt probabil deja cunoscute, iar Keene însuşi nu zăboveşte asupra lor în scop pur informativ, ci mai curînd pentru a schiţa conturul unui personaj fascinant şi contradictoriu prin formaţie dar şi temperament, care nu avea cum să nu stîrnească mai tîrziu derută, furie, sau frenetică admiraţie. Fiul unor "capitalişti culturali" (părinţii lui au fost proprietarii studiorilor cinematografice Barrandov), aşadar cu origini profund "nesănătoase", corupte în plus de gusturile şi pasiunile sale condamnabile (amator de parfumuri scump