Dacia Maraini s-a născut la Florenţa în 1936. Fiică a faimosului etnolog, antropolog şi orientalist Fusco Maraini, aparţinând unei familii de intelectuali cu durabile veleităţi scriitoriceşti, şi a Topaziei Allicata de Salaparuta, vlăstar emancipat şi nonconformist al unei străvechi familii aristocratice siciliene, Dacia pare să fi moştenit de la ambii părinţi spiritul de libertate, simţul dreptăţii şi curiozitatea tinerească lipsită de prejudecăţi cu care priveşte viaţa. Mânată de interesele etnografice ale tatălui, în perioada 1938-1946 toată familia s-a aflat în Japonia, unde, survenind războiul, timp de trei ani a trăit închisă într-un lagăr de concentrare din pricina refuzului părinţilor de a semna actul de fidelitate faţă de regimul lui Mussolini, aliatul japonezilor. Au fost ani de cumplite privaţiuni şi teroare care au marcat-o profund pe fetiţă: pe moment, ea a fost lovită de o afazie de oarecare durată (experienţă pe care o trăieşte amplificat şi eroina ei, Marianna Ucria), iar pe termen lung, de un sentiment al precarităţii şi nesiguranţei, de care se va elibera mai tîrziu, dar niciodată complet, doar cu ajutorul scrisului. Revenită după război în Italia împreună cu părinţii, în existenţa Daciei Maraini au urmat alte două experienţe frustrante: prima, la colegiul florentin snob unde şi-a făcut studiile, a doua, în societatea închistată şi represivă a Siciliei anilor '50 unde şi-a petrecut restul adolescenţei. Dar toate aceste restricţii şi opresiuni în loc să o încovoaie, au făcut din ea rebela şi luptătoarea de mai târziu şi de astăzi. Hotărând să părăsească Sicilia, la optsprezece ani s-a stabilit la Roma, unde şi-a continuat şi sporit activitatea jurnalistică începută la Palermo, colaborând mulţi ani la reviste şi cotidiene de mare ţinută precum "Il Mondo", "Nuovi Argomenti", "Paragone", "Paese sera".

Debutul ca scriitoare şi l-a făcut în 19