Putem ajunge la concluzii interesante privind situarea scriitorului în intenţiile şi practicile regimului totalitar asimilînd proiectul comunismului de creare a "societăţii fără clase" şi a "omului nou" cu un proces de "alternare" a lumilor (în termenii lui Peter L. Berger şi Thomas Luckman,1) care reiterează, în condiţii diferite, procesul socializării primare. Potrivit celor doi autori, o "reţetă" eficientă de alternare presupune existenţa unor condiţii sociale şi ale altora conceptuale. Dintre condiţiile sociale, cea mai importantă este disponibilitatea unei structuri de verosimilitate, o bază socială care să devină lume a individului, înlăturînd toate celelalte lumi concurente. Structura de verosimilitate, apropriată cu ajutorul "celorlalţi semnificativi" (cu care indivizii trebuie să se identifice puternic afectiv, repetînd experienţele copilăriei de dependenţă emoţională) are darul de a intermedia relaţia dintre subiect şi noua lume. Scriitorul este hărăzit a face parte din aceşti "alţi semnificativi", mai ales că literatura este vehicolul privilegiat al transmiterii emoţiilor, servind astfel în mod "natural" proceselor de identificare. În plus, operele literare pot propune personaje model, eroi ai noii lumi (corespunzînd mult mai bine din punct de vedere ideologic decît oamenii vii), care pot, la rîndul lor, îngroşa rîndurile "celorlalţi semnificativi". Faptul nu este lipsit de importanţă, în condiţiile în care baza socială a partidului comunist, pepiniera personalului socializator, nu depăşea înainte de război o mie de persoane. Structura de verosimilitate - pauperă, dar cu misiunea de a crea o lume cu caracter singular - recurge la diferite strategii pentru a spori şi a se impune. Dacă în manieră clasică, individul supus resocializării este luat din lume şi izolat într-o structură de verosimilitate (mînăstire, cazarmă etc.), puterea populară procedează