Au trecut trei luni şi mai bine de la restauraţia pedeseristă şi lucrurile băltesc în eterna zonă a penibilului şi a delăsării. Incapabili de reformă, plictisiţi de ideea regândirii societăţii româneşti, oamenii lui Adrian Năstase trag de timp, aşteptând ivirea cine ştie cărui miracol. În afara câtorva declaraţii cinice ale premierului ("Domnii nemulţumiţi din opoziţie n-au decât să mai stea afară o tură!"), înafara proptirii tot mai ferme a regimului în parii securismului, nimic de semnalat. Nici o undă de speranţă, nici un curent de aer proaspăt: aceleaşi figuri smochinit-tuciurii, îmbătrânite cu patru ani, aceeaşi aroganţă stupidă, aceeaşi suficienţă tâmpă şi acelaşi limbaj primitiv, menit să ascundă o impotenţă de decenii.
Descurajarea populară e atât de mare, încât nimeni nu se revoltă că televiziunile au pus, la unison, bazele noului cult al personalităţii lui Ion Iliescu. Deşi prezidentul calcă în străchini la fiecare apariţie publică, o doamnă cam despletită de la ProTv îl găseşte "fermecător" şi "seducător", plin de spirit şi căldură umană! Nu mă pot pronunţa în legătură cu spiritul, dar căldură sigur era la Cotroceni: altminteri, duduia nu şi-ar fi expus cu atâta dezinvoltură, prin bluza semitransparentă, măreţele denivelări ale pieptuţului şi albeaţa sutienului. Atâta linguşeală, atâta indecenţă a adulării, atâta neruşinare de a conferi banalităţilor boante ale lui Iliescu nobleţea formulei sapienţiale supreme n-am mai văzut de pe vremea când vreo doi senatori de azi se înghionteau pentru un loc cât mai central la bucile lui Ceauşescu. Dacă până şi un post de televiziune creat pe bani occidentali îmbrăţişează cu atâta neruşinare obiceiuri levantine, cred că dezastrul e mai gros decât ne imaginăm!
În ce-l priveşte pe Ion Iliescu lucrurile sunt destul de limpezi - cum să reformezi un dinozaur comunist care şi atunci când vorbeşte despre j
