Condamnată de stalinism, marginalizată de "epoca de aur", sexualitatea s-a strecurat în poezia noastră contemporană în forme din cele mai travestite, filtrate de o reţinere auctorială adeseori (şi involuntar) comică. În literatura perioadei staliniste, de pildă, iubitele ajută exclusiv la strîngerea recoltei, la munca de partid şi la "lupta de pace" - trei forme entuziaste de socializare a libidoului lor proaspăt politizat. Textele proletcultiste, artificiale şi în majoritate scrise la comandă, au impus un tip de personaj feminin incolor, sudoripar şi asexuat, dispus de dimineaţă pînă seara, trei sute şaizeci şi cinci de zile pe an, să-şi transfere bruma de erotism în muncă, pentru a da Partidului, Uniunii Sovietice şi Tovarăşului Stalin cojocele, purceluşi şi cît mai mult porumb. Cu toate acestea, nu întotdeauna raporturile de muncă dintre bărbat şi femeie (substituite celor amoroase, "indecente" şi "ineficiente") sînt din cele mai fericite, aşa cum se poate observa într-una din creaţiile agitatorice ale anilor '50: "Combinerul dă porunci/ Fetei la motor:/ - Vezi să nu-l încingi, c-atunci:/ Te înjunghii, te-omor" (N. Gribacev - Cântarea colhozului "bolşevic", în traducerea lui A. Toma). Astfel de versuri reprezintă un bun indicator că egalitarismul sexual propus de Marx şi Engels (mergînd pînă la dizolvarea familiei - în marea familie comunistă post- SSMD-istă, în varianta lui N. Ceauşescu) nu era privit de toată lumea cu ochi buni; cu tot izul ei de utopie colectivă, "societatea socialistă multilateral dezvoltată" urma să fie consacrată de abrutizarea, pauperitatea şi teroarea tăcută aduse de "epoca Ceauşescu" doar ca una din cele mai sumbre catastrofe sociale din istoria României.

Femeia din poezia stalinistă are o pubertate pigmentată de revelaţii ideologice (pe care i le favorizează discursurile metodiştilor de partid sau extemporalul la bolşevism: