Rolul antologiilor de autor, mai ales după 1990, este şi acela de a testa rezistenţa poeziei în pariul cu timpul. Este ceea ce şi-a propus şi Nicolae Motoc, membru-fondator al revistei tomitane "Tomis", care, prin antologia sa de autor, carte a vieţii, nu-i aşa, Provocări imergente, probează că e poet adevărat. Din nota sa finală, aflăm că textele sunt dispuse în cronologie descrescătoare, adică de la cel mai recent spre debut. Fapt e că noi nu ne-am dat seama de denivelări sau mutaţii flagrante de la o carte la alta, de la Renga la Apex, (ciudate titluri!) de la Floralia la Magice ceea ce ne face să credem într-o iscusită selecţie, acreditând omogenitatea, coerenţa şi deci obsesia aceloraşi motivaţii semantice pe tot parcursul carierei lirice. Declarându-ne încă din start dezacordul faţă de acel neologism din titlul cărţii, imergente, vom aminti că pe lângă cele 240 de pagini de poezie în limba română, volumul mai cuprinde cca 33 de pagini de versuri traduse în limba engleză (Radu Suiu) şi în limba franceză (en française-sic! Ion Roşioru). 80 de pagini de referinţe critice, plus 4 de bio-bibliografie desăvârşesc masivitatea cărţii. Poeme lungi şi poeme scurte, o alternanţă binevenită pentru cititor, stau sub zodia unei stele duble: a vechilor poeţi iniţiatici (greci, romani, arabi) şi a unui neoromantism elegiac, erotic şi meditativ, nescutit de retorică şi gestualism, înfiorat totuşi de un elan al idealităţii şi al ritmurilor interioare. Nicolae Motoc este un poet învăţat, ceremonios, cu anume tentaţii dannunziene, spectaculare, un oficiant al pozei hipersenzuale, fauneşti, dar şi un virtuoso al reminiscenţelor ludice, gata de a-şi provoca stări poetice, de a improviza pe o temă dată, cu efecte îndoielnice uneori în plan artistic. Căderi de tensiune expresivă, arborescenţe decorative, stări poetice neelaborate, mimetice, manierism, iată o seamă de defecte tip