Dl Iordan Datcu, fost minervist de forţă, şi-a scris şi publicat amintirile sale de redactor, altfel zicînd de component al acestei instituţii editoriale de mari înfăptuiri culturale. D-sa a devenit redactor, în 1963, la fosta Editură pentru Literatură, lucrînd la redacţia de folclor, atunci întemeiată, care a editat nu numai literatură de folclor şi folcloristică, avînd şi bucuria de a publica şi o serie specială de folclor inedit care aştepta în sipetele unor culegători de seamă. Era, după atîtea decenii de uitare, o înfăptuire de seamă, care, şi azi mai este studiată şi valorificată. Redactor-şef la acea E.P.L. era cărturarul Mihai Şora, dîndu-i, prin ştiinţa sa de carte şi dăruire, acea temeinicie editorială de care cultura română avea nevoie vitală. S-a întîmplat ca începuturile editoriale ale d-lui Iordan Datcu să coincidă cu epoca unei veritabile liberalizări în spaţiul culturii încît programele inteligente puteau fi realizate cu brio. Nu vreau să idilizez lucrurile. Şi nici nu trebuie. Dar liberalizarea din anii şaizeci ai secolului al XX-lea e o realitate incontestabilă, care a modificat esenţial - şi în bine - harta literaturii române. De acest suflu înnoitor s-a bucurat şi patrimoniul literaturii române clasice, inclusiv secţiunea de folclor şi folcloristică. Desigur se mai înregistrau şi eşecuri, ca în orice regim dictatorial care îşi mai slăbise chingile cenzurii. Aşa s-a întîmplat, în 1968, cu repede devenită celebră antologie a poeziei româneşti alcătuită de dl Nicolae Manolescu, în care s-au integrat, în sumar, cîteva piese din lirica unor Nichifor Crainic, Aron Cotruş, Radu Gyr şi autoexilatul Ştefan Baciu. La reclamaţia unui poet neinclus în sumar, antologia a fost retrasă din librării, tirajul topit şi directorul editurii (inimosul modest poet Ion Bănuţă) concediat imediat. Dar dincolo de acest accident regretabil, care avertiza asupra inconse